Gigantul tech Tencent, cea mai valoroasă companie chineză listată la bursă și una dintre cele mai mari din lume, și-a majorat de peste 8 ori investițiile în străinătate în acest an, preluând inclusiv o companie din România, în condițiile în care Beijingul întărește controlul asupra operațiunilor locale ale companiilor din tehnologie.